odorî vi [At: ȘEZ. I, 143 / V: (reg) odărî / Pzi: ~răsc / E: srb odorati] (Ban; Olt) A termina o muncă agricolă, în special aratul.

ODORÎ (-orăsc) vb. tr. Olten. 🚜 A sfîrși, a isprăvi cu munca (în spec. a termina cu aratul): am odorît de arat (VÎRC.) [srb. odorati].

odărî v vz odorî

odorî (-răsc, -it), vb. – (Olt.) A termina treaba. Sb. odorati (Candrea). – Der. odoranie, s. f. (Olt., sfîrșitul muncilor agricole).

odorî, odorăsc, vb. (reg.) a termina o muncă agricolă, în special aratul.

ODORÎ vb. IV. Intranz. (Prin Ban. și Olt.) A termina o muncă agricolă, în special aratul. Barbule, Bărbuțule, Au de plug mi-ai odorît, Ori merindea ai sfîrșit, De in sat ai coborît? șez. i, 143, cf. xiii, 68. Am odorît de arat, de cosit, de săpat. n. rev. r. viii, 87, cf. vîrcol, v. 97. După ce arară și odorîră, puseră sculele la locul lor. pamfile, d. 93. Măi [= mai] am un chițoi și odorăsc de arat. conv. Lit. liv, 165. Cu cămașa neagră plumb, Vine neica de la plug Și-mi spune c-a odorît. ciaușanu, v. 32, cf. 39. Cînd termină cu aratul (odorăsc), țăranii pun în jurul boilor o creangă mare verde și vin acasă. id. gl., cf. tomescu, gl., alr ii 5119/791, lexic reg. 27. – prez. ind.: odorăsc. – Și: odărî vb. IV. – Din scr. odorati.