ochiți smp [At: MARIAN, Î. 353 / E: ochi¹ + -iț] 1-2 (Trs; Mun; șhp) Ochișor (1-2).

OCHIȚI s. m. pl. (Prin Transilv. și Maram.) Diminutiv (hipocoristic) al lui ochi¹. 1. cf. ochi¹ (A I 1). Din ochiți, Doi păuniți, Din sprîncene, Două pene. MARIAN, Î. 353. Numa ea că s-o luat Cu okițî lăcrămînd, D’in guriță blăstămînd. T. PAPAHAGI, m. 98. 2. cf. ochi¹ (A I 2). Și-i umbla din țară-n țară... Cu ochiții după soare. PRECUP, P. 30. 3. cf. ochi¹ (B I 2). cf. ALR I 1 762/350, com. din CUZDRIOARA – DEJ. – Ochi¹ + suf. -iț.