OBRĂZNICIE s. f. 1. Atitudine, purtare, vorbă obraznică; necuviință, impertinență, insolență ; p. ext. (la copii) neastîmpăr. Dacă te-ai întors la obrăznicie, nu vei lua plata cum ți să cade. herodot (1645), 374, cf. biblia (1688), 3572/9. Nu sămăna curtea nemic a domnie de atîta obrăznicie ce era. neculce, l. 171. Au ieșit împreună și Ahamen, foarte mustrînd pre Teaghen pentru obrăznicie. aethiopica, 33^r/22. Acest proroc i-au închis în adîncimea pămîntului, ca să pedepsească obrăzniciia lor (a. 1783). GCR II, 131/30. Ce obrăznicie! Cere un randevu. kogălniceanu, în pr. dram. 434. Ce obrăznicie e asta să intri aici? negruzzi, s. I, 227. Am fost un nătărău pîn-acum de ți-am suferit obrăzniciile și nebuniile. alecsandri, ap. tdrg. Scoți sufletul din om cu obrăzniciile tale. CREANGĂ, A. 46, cf. DDRF, ȘĂINEANU, BARCIANU, alexi, w. Se gîndi o clipă să-i trîntească o obrăznicie și să sfîrșească. rebreanu, I. 137. Numai obrăznicie putea să se cheme îndrăzneala unui ocnaș care cere să fie tocmit strajă de noapte. popa, v 24, cf. camil petrescu, O. II, 261. Își închipuie că obrăznicia e semn de bărbăție. H. LOVINESCU, T. 8. 2. (Învechit) Îndrăzneală, curaj. Obrăzniciia oamenilor i-au făcut să afle niște poduri și niște trecători (a. 1794). g cr II, 152/14. Pe ostași cine îi mînă? Singura obrăznicie Ce crește pe meșteșuguri? conachi, p. 285. Eu nu recunosc aceasta. Nu se chiamă vitejie A nu se teme de moarte numai din obrăznicie, hasdeu, r. v. 80. – PI.: obrăznicii. – Obraznic + suf. -ie.