oblu¹, oablă [At: BIBLIA (1688), ap. TDRG / Pl: ~i, ~e / E: slv обьлъ] 1-2 a (Îrg) Neted (și rotunjit). 3 a (Pop) Drept. 4 a (D. suprafețe) Plan. 5 a (D. înălțimi, urcușuri) Aproape vertical Si: abrupt. 6 a (Îvr) în ordine normală, directă. 7 a (Fig; îvr; d. oameni) Cumsecade. 8 a (D. mers) Încet și uniform. 9 av (Pop) În linie dreaptă. 10 av (Pop; pex; în legătură cu verbele de mișcare) Fără înconjur Si: direct. 11 av (Reg; îe) A spune (sau a zice, a grăi) ~ A vorbi deschis, direct. 12 av (Reg; îe) A-i merge cuiva ~ A-i merge bine. 13 av Tocmai. 14 av Ușor.

OBLU¹ (f. oablă) I. adj. 1 Neted, șes: toată acea lată și oablă cîmpie se arătă scăldată într’o lumină gălbuie (ODOB.) ¶ 2 Drept: fagii și brazii cei mai obli și mai groși îi strîmba de-i făcea gînji (RET.); Dar mîndra cu șubeica E oablă ca secerea (IK.-BRS.); pe asemenea coaste oable sînt cărările caprelor și a hoților (SAD.). II. adv. Drept: lăsăm drumul mare și-o luăm ~ pe cărări de codru și pe scursuri de puhoaie (VLAH.); un surtuc, ale cărui poale lungi îi cădeau ~ pe genunchi (GN.); dar odată sare Țiganul ~ în picioare (RET.) [vsl. oblŭ „rotund”].

OBLU¹ adv. (Regional) În linie dreaptă, drept; p. ext. (în legătură cu verbe de mișcare) fără înconjur, fără ocol, direct. O sanie cu tălpi de lemn hineca oblu, fără zgomot. C. PETRESCU, R. DR. 143. Se ducea oblu pe drumul prăfuit, gîndindu-se la atîtea și atîtea lucruri. D. ZAMFIRESCU, R. 223. Deștept copilul geme și oblu-n sus tresare. COȘBUC, P. II 188.

OBLU oablă (obli, oable) și adverbial 1) Care are aspect de linie dreaptă; fără cotituri; drept. 2) (despre terenuri, câmpii) Care are suprafața dreaptă; fără ridicături sau adâncituri; plan; neted. 3) (despre înălțimi, urcușuri) Care este aproape vertical; cu pantă repede; abrupt. [Sil. o-blu] /<sl. oblu

oblu a. și adv. 1. drept înainte: a merge oblu; 2. șes: câmpie oablă; 3. binișor: încet, oblu, că mi-i prăvăli AL. [Tras din obli, a da cu oblul, a aplana, de unde oblu, plan].

2) óblu, oáblă adj. (vsl. oblŭ, rătund; rus. ’blyĭ, corpulent). Vechĭ. Rătund. Azĭ. Trans. Mold. Pop. Neted, șes: cîmpie oablă. Drept: linie oablă. Adv. Încet, lin: a merge oblu.

oblu (oablă), adj. – 1. (Înv.) Rotund. – 2. Plan lis. – 3. (Adv.) Direct, drept. Sl. oblu „rotund” (Miklosich, Slaw. Elem., 32; Cihac, II, 220; Conev 97), cf. sb., cr. obli „rotund”, pol. obły „rotund”, rus. oblyi „îndesat”. – Der. obleț (var. oblete), s. m. (pește, Alburnus lucidus); obli, vb. (a netezi, a egala; a gelui), unde a intervenit în ultimul sens oblu, s. n. (rindea), cuvînt trans., din germ. Hobel.

OBLU adj., adv. v. drept.

OBLU adv. v. ață, chiar, direct, exact, întocmai, neocolit, precis, sfoară, tocmai.

oblu adv. v. AȚĂ. CHIAR. DIRECT. EXACT. ÎNTOCMAI. NEOCOLIT. PRECIS. SFOARĂ. TOCMAI.

oblu adj., adv. v. DREPT.

óblu, oablă, adj., adv. (reg.) Drept, direct: „Și ne-o spus să înturnăm / Și să vinim oblu la voi” (Bilțiu, 1990: 74). – Din sl. oblǔ „rotund” (Scriban, DEX, MDA).

oblu, oablă, adj., adv. – (reg.) Drept, direct: „Și ne-o spus să înturnăm / Și să vinim oblu la voi” (Bilțiu, 1990: 74). – Din sl. oblǔ „rotund” (Scriban; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; DEX, MDA).

oblu, adv. – Drept, direct: „Și ne-o spus să înturnăm / Și să vinim oblu la voi” (Bilțiu 1990: 74). – Din sl. oblǔ „rotund”.