oblu¹, oablă [At: BIBLIA (1688), ap. TDRG / Pl: ~i, ~e / E: slv обьлъ] 1-2 a (Îrg) Neted (și rotunjit). 3 a (Pop) Drept. 4 a (D. suprafețe) Plan. 5 a (D. înălțimi, urcușuri) Aproape vertical Si: abrupt. 6 a (Îvr) în ordine normală, directă. 7 a (Fig; îvr; d. oameni) Cumsecade. 8 a (D. mers) Încet și uniform. 9 av (Pop) În linie dreaptă. 10 av (Pop; pex; în legătură cu verbele de mișcare) Fără înconjur Si: direct. 11 av (Reg; îe) A spune (sau a zice, a grăi) ~ A vorbi deschis, direct. 12 av (Reg; îe) A-i merge cuiva ~ A-i merge bine. 13 av Tocmai. 14 av Ușor.

OBLU¹ adv. (Regional) În linie dreaptă, drept; p. ext. (în legătură cu verbe de mișcare) fără înconjur, fără ocol, direct. O sanie cu tălpi de lemn hineca oblu, fără zgomot. C. PETRESCU, R. DR. 143. Se ducea oblu pe drumul prăfuit, gîndindu-se la atîtea și atîtea lucruri. ZAMFIRESCU, R. 223. Deștept copilul geme și oblu-n sus tresare. COȘBUC, P. II 188.

OBLU oablă (obli, oable) și adverbial 1) Care are aspect de linie dreaptă; fără cotituri; drept. 2) (despre terenuri, câmpii) Care are suprafața dreaptă; fără ridicături sau adâncituri; plan; neted. 3) (despre înălțimi, urcușuri) Care este aproape vertical; cu pantă repede; abrupt. [Sil. o-blu] /<sl. oblu

oblu a. și adv. 1. drept înainte: a merge oblu; 2. șes: câmpie oablă; 3. binișor: încet, oblu, că mi-i prăvăli AL. [Tras din obli, a da cu oblul, a aplana, de unde oblu, plan].

2) óblu, oáblă adj. (vsl. oblŭ, rătund; rus. ’blyĭ, corpulent). Vechĭ. Rătund. Azĭ. Trans. Mold. Pop. Neted, șes: cîmpie oablă. Drept: linie oablă. Adv. Încet, lin: a merge oblu.

OBLU adj., adv. v. drept.

OBLU adv. v. ață, chiar, direct, exact, întocmai, neocolit, precis, sfoară, tocmai.

oblu adj., adv. v. DREPT.

oblu adv. v. AȚĂ. CHIAR. DIRECT. EXACT. ÎNTOCMAI. NEOCOLIT. PRECIS. SFOARĂ. TOCMAI.

oblu (oablă), adj. – 1. (Înv.) Rotund. – 2. Plan lis. – 3. (Adv.) Direct, drept. Sl. oblu „rotund” (Miklosich, Slaw. Elem., 32; Cihac, II, 220; Conev 97), cf. sb., cr. obli „rotund”, pol. obły „rotund”, rus. oblyi „îndesat”. – Der. obleț (var. oblete), s. m. (pește, Alburnus lucidus); obli, vb. (a netezi, a egala; a gelui), unde a intervenit în ultimul sens oblu, s. n. (rindea), cuvînt trans., din germ. Hobel.

oblu, oablă, adj., adv. – (reg.) Drept, direct: „Și ne-o spus să înturnăm / Și să vinim oblu la voi” (Bilțiu, 1990: 74). – Din sl. oblǔ „rotund” (Scriban; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; DEX, MDA).

oblu, adv. – Drept, direct: „Și ne-o spus să înturnăm / Și să vinim oblu la voi” (Bilțiu 1990: 74). – Din sl. oblǔ „rotund”.