nicoreață sf [At: CIHAC, II, 216 / V: ~reț sn / Pl: ~țe / E: ns cf nicorete] 1 Soi de ciupercă de culoare alburie sau brună-gălbuie, cu miros slab de anason, care crește pe ramurile și pe trunchiurile copacilor (Lentinus cochleatus). 2 (Sst) Ciupercă otrăvitoare nedefinită mai îndeaproape. corectat(ă)

NICOREAȚĂ sf. 🌿 Ciupercă alburie sau brun-gălbuie, cu slab miros de anason, ce crește pe trunchiul și ramurile arborilor (Lentinus cochleatus) (🖼 3338) [comp. NICORETE].

nicoreț¹ sm [At: A VI, 26 / Pl: ~eți / E: ns cf mișcoce, mișcoi¹, mișcotei] (Reg) Păduche (Pediculus capitis).

nicoreț³ sn vz nicoreață

NICORETE sm. 🌿 1 Ciupercă comestibilă, cu pălăria galbenă, cărnoasă, cu piciorul plin și gros; are miros de făină și un gust dulce; numit și „burete-de-spin” (Tricholoma Georgii) (🖼 3339) ¶ 2 Ciupercă comestibilă, de un gust excelent, cu pălăria albă-cenușie, cu suprafața uscată, brumărie; carnea albă, fragedă, are un miros plăcut de făină proaspătă (Clitopilus prunulus) (🖼 3340) [comp. NICOREAȚĂ].

nicoreață (nicorețe), s. f. – Varietate de ciuperci (Lentinus cochleatus). Origine necunoscută. Cihac, II, 216, îl pune în legătură cu sl. niknoti „a încolți”. – Var. nicorete, s. m. (ciuperci comestibile, Thicholoma Georgii, Clitopilus prunus).

NICOREȚ s. v. păduche.

nicoreț s. v. PĂDUCHE.

nicoreață, nicorețe, s.f. (reg.) 1. soi de ciupercă de culoare alburie sau brună-gălbuie, care crește pe ramurile și trunchiul copacilor. 2. numele unei ciuperci otrăvitoare.