nete s, a [At: PAMFILE, A. R. 252 / V: ~tu a / E: cf neteteu, netot, neterez] (Reg) 1-2 (Om) prostănac.

netu a vz nete

nete (cuv. gr.) 1. În muzica antică greacă*, coardă a instrumentului care dă sunetul cel mai înalt al hepta- sau octocordului (2). În analogia pe care filozofii greci o stabileau între coarde (sunete) și planete, n. corespundea Lunii. 2. În epoca elenistică, n. synemmenon, n. diezeugmenon sau n. hyperbolaion desemna sunetul cel mai înalt al tetracordului* synemmenon, respectiv diezeugmenon și hyperbolaion. V. systema teleion.

nete adj. și s.m. (reg.) (om) prostănac.