12 definiții pentru nestor

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

nestor sm [At: DN3 / Pl: ~i / E: Nestor] (Liv) Bătrân înțelept, dotat cu prudență și experiență.

NESTOR s.m. (Liv.) Bătrîn înțelept, dotat cu prudență și cu experiență. [Cf. Nestor – bătrîn înțelept care a asistat la asediul Troiei].

NESTOR s. m. bătrân înțelept, înzestrat cu prudență și cu multă experiență. (< Nestor, n. pr.)

Nestor m. 1. Mit. rege din Pylos, trăise trei vârste de om și se distinse prin înțelepciunea sa la împresurarea Troiei; 2. fig. bătrân experimentat și respectabil.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Nestor, cel mai tînăr dintre cei doisprezece fii ai lui Neleus și singurul cruțat de Heracles atunci cînd eroul, mînios pe Neleus, l-a ucis pe acesta din urmă împreună cu toată familia lui. Vestit prin cumpătarea și înțelepciunea lui (mai tîrziu, datorită acestor calități el avea să devină simbolul înțelepciunii însăși), Nestor a trăit foarte mult și a cîrmuit Pylosul. A participat la expediția argonauților, la vînătoarea mistrețului din Calydon și la războiul întreprins de greci împotriva Troiei. Cuvîntul lui, în timpul celor zece ani de lupte, este hotărîtor pentru greci, care-i urmează întocmai îndemnurile. Cînd izbucnește cearta dintre Agamemnon și Achilles de pildă, Nestor a căutat să-i împace. Mai tîrziu el a fost atacat de Memnon și era să fie ucis dacă nu i-ar fi sărit în ajutor fiul său, Antilochus, care și-a dat viața pentru a-și salva părintele. După terminarea războiului, Nestor s-a înapoiat în Pylos, unde a domnit pînă la adînci bătrîneți.

Nestor, sfânt, creștin din Tesalonic, căruia, din porunca împăratului Maximian (286-305 d. Hr.), i s-a tăiat capul după ce l-a învins pe mândrul luptător păgân Lie. Bis. îl sărbătorește la 27 octombrie.

NESTOR (în „Iliada”), rege al Pilosului. A participat la expediția Argonauților, la vânarea mistrețului Calydon, la lupta lapiților împotriva centaurilor și chiar în Războiul troian, fiind cel mai bătrân și mai înțelept dintre căpeteniile aheilor, respectat de aceștia; a încercat să aplaneze conflictul dintre Ahile și Agamemnon.

NESTOR (sec. 11-12), călugăr rus din Kiev. I se atribuie vechea cronică rusă „Povestea vremurilor de demult” (cunoscută și sub numele de „Cronica lui Nestor”), care cuprinde și informații privitoare la români.

NESTOR, Iacob-Marius (1901-1989, n. Focșani), psiholog român. Cercetări și lucrări de psihologie experimentală, școlară, industrială, de orientare profesională („Orientare profesională”, „Profesiograme psihologice”, „Probleme de psihologie școlară”, „Psihologie industrială”).

NESTOR, Ion (1905-1974, n. Focșani), istoric și arheolog român. M. coresp. al Acad. (1955), prof. univ. la București. Contribuții privind istoria Comunei primitive și epoca migrației popoarelor („Der Stand der Vorgeschichtsforschung in Rumänien”, „Les données archéologiques et le problème de la formation du peuple roumain”). A efectuat săpături arheologice la Sărata-Monteoru, Brateiu, Dridu și Suceava care au scos la iveală materiale importante pentru istoria poporului român.

Nestor (sau: Bătrîn ca Nestor, sau: E un Nestor) – Acest nume l-a purtat un rege din Pylos (țară străveche de pe țărmul Mării Ionice), personaj din Iliada, descris cu multă simpatie de Homer, care spune că a trăit „trei vieți de om”. Bătrîn, sfătos, înțelept, cu vorba blîndă și ochiul clarvăzător, Nestor a devenit termenul cu care cinstim o venerabilă figură, spre a semnala că ea continuă să fie printre confrați un fel de înțelept consultat și ascultat cu respect. Despre scriitorul Bernard Shaw, care a trăit peste 90 de ani, s-a spus că e „Nestorul literaturii engleze”. Același titlu de Nestor al scrisului l-a purtat în Franța literatul Fontenelle, care atinsese vîrsta de 100 ani (1657-1757). LIT.

NESTOR VORNICESCU (numele de botez Nicolae) (1927-2000, n. Lozova-Vorniceni, jud. Lăpușna, Basarabia), mitropolit și teolog român. M. de onoare al Acad. (1992). Arhiepiscop al Craiovei și mitropolit al Olteniei (din 1978). Lucrări de patristică și de istorie a bisericii românești („Primele scrieri patristice în literatura noastră sec. IV-XVII”, „Biruit-au gândul. Studii de teologie istorică românească”).

Intrare: nestor
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: MDN '08
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • nestor
  • nestorul
  • nestoru‑
plural
  • nestori
  • nestorii
genitiv-dativ singular
  • nestor
  • nestorului
plural
  • nestori
  • nestorilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

nestor, nestorisubstantiv masculin

  • 1. livresc Bătrân înțelept, dotat cu prudență și cu experiență. DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.