născocorâre sf [At: PONBRIANT, D. / V: ~rire / Pl: ~ri / E: născocorî] (Îdt) 1 Laudă. 2 Îngâmfare. 3 Vorbire răstită. 4 Înfuriere.

născocorire sf vz născocorâre

❍NĂSCOCORÎ (-orăsc, -or) vb. refl. Băn. Trans. 1 A se făli, a se mîndri: Și vedeți-l cum să născocoară, Ca și cînd ar îmbuca tot plăcinte (BD.-DEL.) ¶ 2 A se răsti.

NĂSCOCORÎ, născocorăsc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) 1. A se răsti. 2. A se făli, a se îngîmfa; a se lăuda.

născocorâre, născocorâri, s.f. (înv.) 1. lăudare, îngâmfare, fudulire. 2. răstire, înfuriere, mâniere.