măndătariat sn [At: (a. 1835) ȘTEFANELLI, D. C. 407 / Pl: ~e / E: mandatar + -iat] (Înv; Buc) Sediu al administrației locale Cf mandatar (4).

MĂNDĂTARIÁT subst. (Învechit, prin Bucov.) Sediul mandatarului (2). Îmi stau boii miei de vro patru săptămîni... areștuiți la măndătariatul de Dorna (a. 1835). ȘTEFANELLI, D. C. 407. - Pl.: ? – De la mandatar.