mălăoi, ~oaie [At: LB / V: ~on / Pl:~oaie / E: mălai + -oi] (Reg) 1 sn (Trs; îf mălăon) Pâine făcută din făină de secară amestecată cu făină de porumb. 2-3 sn (Șdp) Mălai (33) (mare). 4-5 sf (rar) sn Arbust alpin cu tulpina culcată la pământ și cu flori galbene Si: (reg) ferăstrău, iarba-osului, ruja-soarelui, rujă (Helianthemum alpestre și rupifragum).

MĂLĂOI, mălăoi, s. m. Numele a doi arbuști care cresc pe stînci și au flori galbene și frunze liniare, acoperite cu peri. (Helianthemum alpestre și rupifragum).

MĂLĂOI s. v. iarba-osului.

MĂLĂOI s. (BOT.; Helianthemum alpestre și rupifragum) (reg.) ferăstrău, rujă, iarba-osului.

MĂLĂOI s. (BOT.; Helianthemum alpestre și rupifragum) (reg.) ferăstrău, rujă, iarba-osului.

mălăoi s. v. IARBA-OSULUI.

Helianthemum alpestre (Jacq.) DC. Specie care înflorește vara. Flori galbene (caliciul tomentos, de două ori mai scurt decît petalele), cca 6, într-un racem terminal. Fruct, capsulă. Frunze opuse, lanceolate, plane, păroase. Mic subarbust cu tulpină semilemnoasă, procumbentă.

MĂLĂÓI, -OAIE subst. (Regional) 1. S. n. (Prin sud-vestul Transilv. ; în forma mălăon) Un fel de pîine făcută din făină de secară amestecată cu făină de porumb. Cf. DENSUSIANU, Ț. II. 323. 2. Mălai (II 4) (mai mare). Cf. LB, POLIZU, PONTBRIANT, D., DDRF. II. S. f. și (rar) m. Numele a doi arbuști alpini cu tulpina culcată la pămînt și cu flori galbene; (regional) ferăstrău, rujă, ruja-soarelui, iarba-osului (Helianthemum alpestre și rupifragum). Cf. LB, POLIZU, DDRF, BRANDZA, FL. 155, DAMÉ, T. 184, BARCIANU, TDRG, PANȚU, PL. – Pl.: mălăoi, -oaie. – Mălai + suf. -oi.