mânzăli vt [At: DLR / V: ~ări, ~zoli / Pzi: ~lesc / E: ns cf mânz] (Reg; d. copii mici înțărcați mai târziu) A suge cu putere, ca un mânz (1).

mânzălí v. a mânji: o mânzăliră pe obraz cu cenușe și cărbuni. [V. mânjì].

mânzări v vz mânzăli¹

mânzoli v vz mânzăli¹

mînzălésc v. tr. (d. mînzală). Mînjesc, mîzgălesc (haĭnele, rufele, fața): șĭ-aŭ mînzălit fețele cu pudră groasă (Iov. 161).

MÎNZĂLI¹ vb. IV T r a n z. (Regional, despre copiii mici înțărcați mai tîrziu) A suge cu putere (ca un mînz¹). Ce mă mînzălești atîta ? Nu mă mai mînzări. Com. MARIAN, cf. com. din BISTRA-TURDA. - Prez. ind.mînzâlesc. - Și: mînzări, mînzolí (com. din BISTRA-TURDA)/ vb. IV. – Etimologia necunoscută. Cf. m î n z.

MÎNZĂLͲ vb. IV v. mînjeli.