muhai¹ sn [At: H IX, 496 / Pl: ~e, ~uri / E: cf buhai] (Mun) Căciulă mare, diformă, urâtă.

muhai, muhaie, s.n. (reg.) căciulă prea mare, diformă, urâtă.

MUHÁI¹ s. n. (Prin Munt.) Căciulă prea mare, diformă, urîtă. Cf. H IX 496. Cîtai muhaiul și-a pus pe cap ! COMAN, GL., cf. L. ROM. 1959, nr. 3, 66. - Pl.: muhaie (L. ROM. 1959, nr. 3, 66) și muhaiuri (COMAN, GL.). – Cf. b u h a i.

MUHÁI² s. n. v. mohair.