morișca vt [At: ALR II, 5311/386 / Pzi: ~chez / E: morișcă] (Mol; Buc; d. boabele de grâu) A vântura cu ajutorul moriștii (8).

MORIȘCA vb. I. T r a n z. (Prin Mold. și i Bucov.; complementul indică boabe de grîu) j A vînturá cu ajutorul moriștii (2). Cf. ALR II 5 311/386, 514, 520. – Prez. ind.: $morișchez. – V. morișcă.