monotrem [At: CADE / V: ~ă sf / Pl: ~e / E: fr monotrème] 1 snp Ordin de mamifere primitive, ovipare, cu cioc, cu corpul acoperit de păr sau țepi care își alăptează puii. 2-3 sn, a (Animal) care face parte din ordinul monotremelor (1). 4 a Care are caracteristicile monotremelor (1).

MONOTREM, -Ă I. adj. care nu are decât un orificiu ca rect, conducte urinare și genitale. II. s. f. pl. ordin de mamifere primitive ovipare, din clasa prototerienelor: ornitorincul. (< fr. monotrème/s/)

*monotrém, -ă adj. (vgr. mónos, singur, și trêma, orificiu. V. tremă). Zool. Care are un singur orificiŭ anal, ca și păsările, dar care are patru picĭoare, ca ornitorincu și echidna. S. n. Animal monotrem: monotremele formează trecerea de la păsărĭ la mamifere.

MONOTRÉMĂ s. f. (La pl.) Ordin de mamifere primitive, ovipare, cu cioc, cu corpul acoperit cu păr (sau țepi), caro își alăptează puii ; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. Cf. CADE, DER. ◊ (Adjectival) Ornitorincul este un animal monotrem. – Din fr. monotrème.