moleață sf [At: DACIA LIT. 261/20 / V: (înv) ~eță, (reg) moleț sn / Pl: ~țe / E: moale¹ + -eață] 1 (Înv) Moleșeală (1). 2 (Reg) Obiect, lucru moale¹. 3 (Spc) Rocă moale¹, care se sparge ușor. 4 (Reg) Plantă nedefinită mai îndeaproape.

moleț sn vz moleață

moleță sf vz moleață

moleață, molețe, s.f. (înv.) 1. moleșeală. 2. lucru moale. 3. nume de plantă.

MOLEÁȚĂ s. f. 1. (Învechit) Moleșeală (1). Cf. LB. [Căldurile] aduc pe om într-un fel de moleță foarte plăcută. DACIA LIT. 261/20. 2. (Regional) Obiect, lucru moale¹ (Sereca-Orăștie). MAT. DIALECT., I, 262. ♦ S p e c. Rocă moale¹, care se sparge ușor. GL. V. J. 3. (Regional) Numele unei plane nedefinite mai de aproape. CDDDE. – Pl.: molețe. – Și: (învechit) moléță s. f., (regional) moléț (com. PAȘCA) s. n. – Moale¹ + suf. -eață.