milosârd, ~ă [At: (a. 1579) GCR I, 20/7 / V: ~sird / Pl: ~rzi, ~e / E: slv милосрьдъ] 1-2 (Înv) smf, a Milos (1-2). 3 a Milos (5). 4 sma Dumnezeu.

milosird, ~ă s, a vz milosârd

milosîrd, -ă adj. (vsl. milosrŭdŭ). Vechĭ. Milos.

MILOSÂRD adj. v. binevoitor, bun, compătimitor, îndurător, îngăduitor, înțelegător, mărinimos, milos, milostiv.

milosîrd adj. v. BINEVOITOR. BUN. COMPĂTIMITOR. ÎNDURĂTOR. ÎNGĂDUITOR. ÎNȚELEGĂTOR. MĂRINIMOS. MILOS. MILOSTIV.

MILOSÎRD adj. (ȚR) Milostiv. Milosîrd fii norodului tău. BIBLIA (1688). Cela ce ești bun, unul milosîrd, unul îndurat și milostiv. MOL. 1741, 393. Mucenicul D[o]mnului cel prea milosîrd. MINEIUL (1776); cf. R. POPESCU. Etimologie: sl. milosrŭdŭ. Vezi și miloserdnic, milosîrdi, miloserdie. Cf. bulciuș, meserernic, miloserdnic.

MILOSIRD, -Ă adj. v. milosîrd.

MILOSÎRD, -Ă adj. (Învechit) 1. Milos (I 1). Un domn ce din fire era milostiv și milosîrd (începutul sec. XVIII). MAG. IST. IV, 165/24, cf. BARCIANU, ALEXI, W. 2. Milos (I 3). Fiți amu milosîrzi, că tatăl vostru milosîrd iaste (a. 1579). GCR I, 20/7. Milosîrd ești tu, Doamne. CORESI, EV. 67. Dulce ogoditoriu și milosirdu (cca 1600). CUV. D. BĂTR. II, 215/6. Mucenicul D[o]mnului cel prea milosîrd. MINEIUL (1 776), 156^r1/13. ◊ (Construit cu dativul) Milosîrd fii norodului tău. BIBLIA (1 688), 141²/6. ◊ (Substantivat) Ca un milosîrd crucea . . . pentru noi au luat. (1 776), 201^r1/10. (Substantivat, m. art.) Epitet dat lui Dumnezeu. Nu era destoinici părinte să zică milosîrdului. CORESI, EV. 286. - Pl.: milosîrzi, -de. - Și: milosird, -ă adj. – Din slavonul милосръдъ.