mersătură sf [At: LM / Pl: ~ri / E: mers¹ + -ătură] (Rar) 1-2 Mers¹ (5-6) Vz alergătură, umblătură.

MERSĂTURĂ s. v. călcătură, mers, mișcare, pas, pășit, umblet.

mersătură s.f. (înv. și pop.; adesea urmat de determ. care arată felul) v. Călcătură. Mers. Mișcare. Pas². Pășire. Pășit. Umblat¹. Umblet.

mersătură s. v. CĂLCĂTURĂ. MERS. MIȘCARE. PAS. PĂȘIT. UMBLET.

MERSĂTÚRĂ s. f. (Rar) Mers¹ (1). V. u m b l ă t u r ă, a l e r g ă t u r ă. Cf. LM, BARCIANU, ALEXI, W. Să-i văd și eu mersătura, Cum, îmi calcă călcătura ! CIAUȘANU, GL., cf. GR. S. VI, 249. - Pl. : mersături. – Mers¹ + suf. -ătură.