*mercuriál, -ă adj. (lat. mercurialis). Care conține mercur: sărurĭ mercuriale. Făcut cu mercur: fricțiunĭ mercuriale. Cauzat de mercur: salivațiune mercurială. S. f. O plantă eŭforbiacee numită pop. slăbănog și trepădătoare, fiindcă are proprietățĭ laxative (mercurialis annua), și breĭ saŭ buruĭană cînească (mercurialis perennis). În vechime, în Francia, adunare a corpuluĭ judiciar ținută în prima Mercure după vacanță și în care prezidentu ținea un lung discurs despre mersu justițiiĭ. Discurs pe care-l pronunță azĭ în Francia prezidențiĭ la deschiderea tribunalelor și curților. Fig. Ocară, mustrare severă.