MELOD s. m. compozitor de cântece religioase din primele secole ale creștinismului oriental. (< fr. mélode, gr. melodos)

melod s. m.

melod (< gr. μελῳδός, „cel care cântă melodios, cel cu voce frumoasă”, din μέλος [melos] „cântec” și ᾠδή, „cântare”, de la vb. ἄδω) (Biz.), cântăreț, executant al melodiilor, datorate melurgilor*, și care numai în rare cazuri le aparțineau. V. psalt.

melod, melozi s. m. (Înv.) Compozitor de imnuri și cântări bisericești, alcătuite de imnologi, devenit cognomen al multor compozitori de muzică psaltică din primele secole ale creștinismului (de ex. Roman Melodul, Cosma Melodul etc.). – Din gr. melodos.

Roman Melodul (Dulce-cântăreț) (între sec. 5 și 6), sfânt imnograf bizantin, n. în Emesia (Siria). Și-a petrecut viața pe lângă bis. Maica Domnului din Constantinopol și este autorul a peste 500 de icoase și condace, după alți autori c. o mie. Printre acestea se numără și condacul nașterii Domnului: „Fecioara astăzi pe Cel mai presus de ființă naște...”. Este sărbătorit la 1 octombrie.