magnis s [At: CANTEMIR, O. V, 197 / E: ngr μάγνης] (Grî; îs piatră ~) Magnet.

MÁGNIS subst. (Grecism învechit, în sintagma piatră magnis) Magnet. Pietrei magnisului nu este odihna, fără numai în polus. . . prin carele ceriul se învîrtește, spre carele piatra magnisului trage. CANTEMIR, O. V, 197. - Din ngr. μάγνης [λίθος].