lănțuit, ~ă a [At: BIBLIA(1688), 162 / Pl: ~iți, ~e / E: lănțui] 1 (Îrg; d. oameni sau d. mâinile sau picioarele lor) Legat cu lanțuri (1) Si: înlănțuit. 2 (Îvr; d. spații închise) Ale căror uși au fost ferecate cu lanțuri (1). 3 (D. ambarcațiuni) Fixat cu un lanț (1). 4 (D. lănțișoare ornamentale) Împletit. 5 (Îvr; d. evenimente, fenomene etc.) Care se desfășoară în mod continuu Si: neîntrerupt.

lăntuìt a. 1. (poetic) înlănțuit: în taberi lănțuite știm noi cum se pătrunde AL.; 2. (galicism) repezit: ca două fulgere lănțuite de un nor EM. [Sensul 2 după fr. lancé].