14 definiții pentru lutea


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MACULA LUTÉA s. (ANAT.) pată galbenă.

MACULA LUTEA s. (ANAT.) pată galbenă.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

MACULA LUTEA (expr. lat. „pată galbenă”) subst. (ANAT.) Mică suprafață ovală situată pe retină, de partea temporală a nervului optic. Centrul ei nu conține vase sangvine, fiind format numai din celule retiniere, aproape exclusiv celulele cu conuri, la acest nivel impresiile retiniere vizuale având maximum de precizie și claritate. Prezintă o colorație gălbuie dată de un pigment galben.

Aesculus octandra Marsh. (syn. A. lutea Wangenh.). Specie care înflorește primăvara-vară. Flori verzi-gălbui cu caliciul roz. Frunze cu 5 foliole, de la oblonge la îngust-eliptice, lungi pînă la 15 cm, pe partea superioară verzi- închis, iar cea inferioară verzi-deschis. Arbore înalt pînă la 22 m, muguri nerășinoși. Fruct fără ghimpi.

Caralluma lutea N. E. Br. Specie cu flori (cca 7 cm diametru) cu miros neplăcut, rotunde, laciniile corolei lanceolate cu. vîrf ascuțit, aurii, marginea cu peri roșii, așezate în umbelă, cca 20, la baza sau mijlocul trunchiului.

Cautleya lutea Royle. Specie ce înflorește în aug. Flori galbene, cîte 5-8, dispuse într-un spic rar, caliciul roșiatic, de 2 ori adînc-creștat. Frunze, cîte 4-6, nepețiolate, ovate sau lunguieț-ovate, spre vîrf mai înguste, partea inferioară purpur sau cu dungi roșii- maronii.

Cladrastis lutea (Michx.) K. Kock (syn. Virgilia lutea Michx.; C. tinctoria Raf.). Specie care înflorește primăvara-vara. Flori albe, puțin parfumate, în panicule pendente, lungi de cca 40 cm. Frunze penat-compuse, cu 9 foliole ovat-eliptice, glabre, verzi-deschis, toamna auri). Arbore înalt de 5-15 m, scoarță netedă, verde, imediat deasupra solului se ramifică în mai multe trunchiuri, coroană largă, deasă. Fructe, păstăi turtite, cca 8 cm lungime.

Gentiana lutea L. Specie care înflorește vara. Flori galbene, pedunculate (caliciul cu crestăturile extinse pînă la bază, corolă rotată cu 6 crestături ce depășesc 2/3 din lungime, lobi îngust-lanceolați), în cime corimbiforme, la subsuoara frunzelor. Plantă erbacee, perenă, tulpină robustă, înaltă de 1,25-1,50 m, cilindrică, goală în interior. Frunze eliptice, albastre-verzui, cca 25 cm lungime, 10 cm lățime, cu cca 7 nervuri proeminente, cele de la baza tulpinii scurt-pețiolate, cele spre vîrf sesile. Rădăcină pivotantă foarte groasă, ramificată.

Incarvillea lutea Bur. et Franch. Specie care înflorește vara. Flori galbene, pînă la 20, pendente, pe un peduncul gros, cu cîteva frunzulițe. Frunze (pînă la 40 cm lungime) la baza tulpinii, penate. Plantă pînă la 1 m înălțime.

Luzula lutea (AII.) DC. Specie care înflorește vara. (Flori galbene, cîte 6-10, apropiate una de alta, în spice pedunculate reunite în racem umbeliform. Frunze (5-9 cm lungime, 7 mm lățime) glauce, aproape glabre. Plantă erbacee, 35 cm înălțime.

Paeonia lutea Delavay. Specie care înflorește primăvara-vara. Flori galbene (6-7 petale aproape rotunde), în formă de cupă. Frunze mari, tripenate, diviziunile neregulate, ovat-lanceolate, lucioase, gri-verzui, cu nervuri puternice. Semiarbust, cca 55 cm înălțime.

Rosa foetida Herrm., « Trandafir galben » (syn. R. lutea Mill.). Specie care înflorește primăvara-vara. Flori galbene, mari, cîte 1 sau 2 sepale lanceolate, acuminate. Frunze cu 5 foliole lat-ovate, serate, 2-4 cm lungime. Arbust pînă la 2 m înălțime. Tulpina și ramurile cu spini drepți. Fruct sferic.

Sternbergia lutea (L.) Roem. et Schult. Specie care înflorește toamna. Flori galbene-aurii, erecte, campanulate (limb cu 6 petale alungit-eliptice, 6 stamine galbene), apar o dată cu frunzele, solitare, rar în perechi, pe un peduncul cca 10-12 cm lungime. Frunze liniare, verzi-închis, mai lungi decît tulpina. Plantă erbacee, perenă, mică, bulboasă, cu bulb rotund sau în formă de pară, cu mai multe tunici negricioase. Fruct, bacă.

Viola x wittrockiana Gams (syn. V. tricolor hort.; V. tricolor var. maxima hort.), « Pansea ». Hibrid obținut prin încrucișarea speciilor: V. altaica Ker-Gawl., V. tricolor L. și V. lutea Huds. înflorește în mart.-oct., primăvara-toamna. Flori așezate la subsuoara frunzelor, terminal, pe pedunculi lungi și drepți, petalele pot fi unicolore, bicolore, panaște, striate sau cu macule mari, mai închise decît fondul. Plantă bienală cu tulpină ramificată de jos, terminată printr-o floare, pînă la 0,30 m înălțime, garnisită cu frunze denticulate, cele superioare oblong-lanceolate, cele inferioare de la ovat- rotunde la cordiforme, prevăzute cu 2 stipele mari, foliacee, penat-fidate.

Intrare: lutea
lutea
invariabil (I1)
  • lutea