lucină sf [At: (a. 1768) IORGA, S. D. XXI, 154 / A și: luci~ / Pl: ~ni / E: ucr лучина] (Buc) 1 Poiană. 2 Culme a unui deal.

lucínă f., pl. ĭ și e (ceh. lučina, pajiște. V. lîncotă, prelucă. Bern. 1, 739). Nord. Pajiște: Pe cel deal, pe cea lucină. Crește-o floare de sulcină (Neam. Rom. Pop. 4, 348). V. costină.

lucină (lucine), s. f. – Izlaz, imaș, pășune. Rut., ceh. lučina (Berneker 739; Drăganu, RF, II, 77. În Bucov. Der. din bg. luč (Conev 41) pare mai puțin probabilă.

lucină s.f. (reg.) 1 v. Luminiș. Ochi¹. Poiană. 2 v. (geomorf; de obicei urmat de determ. în gen.) v. Coamă. Creastă. Creștet. Culme. Muchie. Spinare. Sprânceană.