limbist, ~ă [At: POLIZU / Pl: ~iști, ~e / E: limbă + -ist] 1 smf (Înv) Lingvist (1). 2-3 smf, a (Arg; dep) (Persoană) care lingușește. 4-5 smf, a (Arg; dep) (Persoană) care are relații sexuale orale.

*limbíst și -ístică, V. linghist.

*linghíst, -ă s. (fr. linguíste, d. lat. lingua, limbă). Care studiază limbile din punct de vedere științific (nu literar), indiferent dacă-s organu unuĭ popor cult orĭ a unuĭ trib sălbatic. – Fals limbist, -gvist.

limbist, -ă, limbiști, -ste s. m., s. f., adj. 1. persoană lingușitoare 2. (glum.) lingvist. 3. persoană care practică aniliția sau cuniliția.

limbist, -ă s.m., s.f. 1 (înv.; astăzi glum.) v. Lingvist. 2 (arg.) v. Adulator. Lingușitor.

limbíst, limbiști, s.m. (înv.) Lingvist: „Mai sunt expresiuni care îmi întrec capacitatea mea de a le preciza însemnătatea lor, pe care le las erudiților noștri limbiști să le deslege” (Dariu Pop, 1936: 153). – Var. a lui lingvist.