KREMLÍN (< rus) s. n. (În vechea arhitectură rusă) Cetate puternic întărită, cu incinte și turnuri din lemn, apoi din zid, care constituia centrul politico-administrativ și militar al orașelor medievale. Dintre cele mai cunoscute care s-au păstrat; cele din Novgorod, Moscova, Smolensk, Tula ș.a.

KREMLINUL DIN MOSCOVA, ansamblu arhitectural fortificat situat pe o colină din centrul Moscovei. A fost construit în mai multe etape, începând din sec. 12, folosindu-se ca material lemnul, apoi piatra albă și, în cele din urmă, cărămida. K. a fost reședința marilor cneji moscoviți, a țarilor și împăraților, a guvernului sovietic, a președintelui Federației Ruse și a servit ca loc de desfășurare a unor ceremonii solemne (încoronări). Este unul dintre cele mai frumoase ansambluri arhitectonice din lume, care cuprinde în incinta sa monumente reprezentative pentru arhitectura rusă, printre care catedrala Uspenski (1475-1479), Blagoveșcenski (1484-1489, cu picturi de Rubliov), Arhangelski (1505-1508, cu necropola țarilor etc.), palatele Granovitaia (1487-1491) și Teremnoi (1635-1636), clădirea Senatului (1776-1787), Palatul Congreselor (1959-1961, azi Palatul de Stat al Kremlinului) ș.a. Tot în incintă se mai află „tunul țarului” (sec. 16) și „clopotul țarului” (sec. 18). Între cele 20 turnuri ale K., cele mai cunoscute sunt Spaski (cu orologiu), Nikolski ș.a.