2 definiții pentru justițiere
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
JUSTIȚIA vb. tr. a executa (pe cineva prin moarte). (< it. giustiziare)
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
justiția vb., ind. prez. 3 sg. justițiază
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Intrare: justițiere
justițiere infinitiv lung
| infinitiv lung (IL107) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||
justițiat participiu
| participiu (PT2) | masculin | feminin | |||
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
| plural |
|
|
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
| plural |
|
|
|
| |
| vocativ | singular | — | — | ||
| plural | — | — | |||
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)