jucăuș, ~ă [At: GOGA, P. 107 / Pl: ~i, ~e / E: juca + -uș] 1-2 smf, a (Persoană) căreia îi place să se joace (15) Si: (reg; prt) jucăreț (1-2). 3-4 smf, a (Pex; reg) (Persoană) pe care nu te poți bizui Si: (îrg) jucaș (1-2). 5-6 smf, a (Persoană) căreia îi place să danseze. 7 a (Fig) Care se mișcă repede și capricios Si: zglobiu. 8 a (D. copii) Vioi. 9 a Neastâmpărat. 10 a (Spc; d. frunze, lumină, flacără etc.) Care oscilează.

JUCĂUȘ, -UȘĂ adj. și sm. f. Căruia (căreia)-i place să joace, dansator: La mîndruța jucăușă, E gunoiul după ușă (IK.-BRS.); Să-mi găsești vr’un neamț jucăuș bun (STAM.) [juca].

JUCĂUȘ, -Ă, jucăuși, -e, adj. 1. Căruia îi place să se joace. Brăduțul cu vîrful fraged primi povara ușoară, clălinînd din cap... ca un copil jucăuș. C. PETRESCU, Î. I 21. Căruia îi place să joace, să danseze. La mîndruța jucăușă E gunoiul după ușă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 420. ◊ (Substantivat) Toma nu intră [în joc] simțindu-și picioarele grele... Mare jucăuș nu fusese el niciodată. V. ROM. februarie 1952, 134. Și cînd o să fie nunta, mamă Catrino? întrebă Maruța lui Rățoiu, vestita jucăușă. BUJOR, S. 33. 2. Fig. Care se mișcă repede și capricios. Nu se despărțea de lumina voioșiei, care... licărea în ochii mici, jucăuși. PAS, Z. I 265. În jucăușe flăcări de cuptor Se-agită trupuri roșii de ciclopi. TOMA, C. V. 197. Soarele rămase afară. Înalt, sclipitor și fierbinte, scălda întinderile în vîltori jucăușe de ape. C. PETRESCU, R. DR. 205. Raze de soare jucăușe, căzînd pe luciul baionetelor înfipte pe arme, se resfrîngeau cu sclipiri speriate în văzduh. REBREANU, R. II 249.

jucăuș m. 1. jucător; 2. fig. saltimbanc.

jucăuș adj. m., pl. jucăuși; f. jucăușă, art. jucăușa, pl. jucăușe