istrăvire sf [At: PRAV. MOLD. 120/21 / Pl: ~ri / E: istrăvi] (Îrg) 1 Risipă. 2 Pierdere. 3 Pagubă.

istrăvi (-vesc, -it), vb. – A cheltui fără rost, a risipi, a irosi, a toca banii. Sl. sŭtraviti (Cihac, II, 151; Tiktin; DAR). Probabil a influențat asupra semantismului lui isprăvi, care are dublul sens „a termina” și „a cheltui fără rost”, ca istovi. Sec. XVII, astăzi rar, în Mold. și Bucov. – Der. istravă, s. f. (risipă); istrăvitor, adj. (cheltuitor).

ISTRĂVI vb. v. irosi, pierde, risipi.