2 definiții pentru is (subst.)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
is, V. ison.
íson n., pl. urĭ și e (ngr. íson, parte egală, d. vgr. isos, egal). Acompaniament muzical cu vocea, maĭ ales la strană (cîntînd notele joase). A ține cuĭva isonu, a-l acompania cu vocea, (fig.) a-l secunda, a-l urma, a-ĭ ține hangu. – Se zicea și ís, pl. isurĭ.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Intrare: is (subst.)
is (subst.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)