instrumental, ~ă a [At: DA ms / Pl: ~i, ~e / E: fr instrumental] 1 Făcut cu ajutorul instrumentelor. 2 (Grm; îs) Cazul ~ Caz care exprimă locul sau instrumentul cu care se execută o acțiune. 3 (Grm; îs) Complement circumstanțial ~ Complement circumstanțial care arată instrumentul cu care se realizează o acțiune.

INSTRUMENTAL, -Ă I. adj. 1. (despre muzică) executat cu ajutorul instrumentelor. 2. complement circumstanțial ~ = complement care arată mijlocul prin care se îndeplinește o acțiune; propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție circumstanțială care îndeplinește în frază rol de complement circumstanțial instrumental. ◊ (psih.; despre condiționări, obiecte, acte psihice) care servește drept mijloc pentru dezvoltarea unei acțiuni sau obținerea unui efect. II. s. n. caz al flexiunii nominale în indo-europeană (transmis și în limba rusă) care arată instrumentul cu ajutorul căruia se realizează acțiunea verbului. (< fr. instrumental)

*instrumentál, -ă adj. Care servește ca instrument: ablativu instrumental (saŭ al instrumentuluĭ). Executat pin instrumente: muzică instrumentală (saŭ de instrumente). S. n., pl. e saŭ și urĭ. În unele limbĭ, ca sanscrita, greceasca veche, slava veche, latina arhaică, un caz care arăta instrumentu (mijlocu întrebuințat).

instrumental² s. n., pl. instrumentale

*instrumental² s. n., pl. instrumentale

INSTRUMENTAL s. n. (< adj. instrumental, -ă, cf. fr. instrumental): caz al flexiunii nominale în indo-europeană, care arăta obiectul (instrumentul) cu ajutorul căruia se realizează acțiunea verbului. S-a transmis și în limba rusă.