ieriță sf [At: ANON. CAR. / V: ir~ / Pl: ~țe / E: bg ерица] (Bot; reg) 1 Grâu de primăvară. 2 (Înv) Grâu de vară, mic și roșiatic. 3 (Îf ir~) Torțel (Cuscuta europaea).

ieriță f. v. iriță.

iriță sf vz ieriță

eriță (ieriță) f. grâu de primăvară. [Bulg. ERIȚĂ].

iriță f. grâu roșu de vară. [Rus. ĬARIȚA, din IARŬ, primăvară].

íriță f., pl. e (rus. sîrb. ĭárica, grîŭ de vară). Unde? Tortel.

iriță s. f. – 1. Varietate de grîu timpuriu. – 2. Cuscută, cuscuta-inului (Cuscuta europaea). – Var. ieriță. Sl. jarica, erica (Cihac, II, 149; Conev 47; Drăganu, Dacor., V, 328), cf. bg., slov., cr., rus. jarica, pol. jarzyca. Sensul al doilea este rezultat al unei confuzii cu iniță. Aceleiași rădăcini sl. îi aparține ghircă (var. hircă, ircă), s. f. (varietate de grîu timpuriu, Triticum durum), din sl. jarka, rus., rut. girka. Ariuș, adj. (timpuriu, se spune în Olt. și Banat despre anumite varietăți de mere), pe care Drăganu, Dacor., V, 328, îl derivă din sb. jaruch „timpuriu”, pare a fi suferit în fonetism influența mag. erös „tare”, de unde provine și iriș, adv. (Trans., mult, considerabil).

ieriță (iriță), s.f. (reg.) grâu de primăvară sau vară, mărunt sau roșu.

iriță s.f. (reg.) 1. torțel, cuscută, iniță. 2. grâu roșu de vară.