hârț² sm [At: ANON. CAR. / V: ~rte / Pl: ~i / E: ns cf mg harec, srb hrclak] Șoarece.

harce¹ sm vz hârte

hârte sm vz hârț²

arț și harț n., pl. urĭ, și (maĭ vechĭ) arțĭ și harțĭ m. pl. (prescurtat din Arțivur și -urț, numele cîneluĭ căruĭa, după credința poporuluĭ, se închină Armeniĭ și poreclă dată Armenilor, d. ngr. Artzivúrtzi, mgr. Artzivúrion, ĭar acesta d. arm. aračayork, timpu din aintea postuluĭ mare. A mînca de frupt Mercurea și Vinerea „ca un cîne” înseamnă „a te spurca”, ca adoratoriĭ cîneluĭ). Munt. Timpu cînd se mănîncă carne și Mercurea, și Vinerea, ca’n săptămîna a zecea înainte de Paște, a brînzeĭ (cînd nu se mănîncă carne, dar, se mănîncă lapte și oŭă), a Pașteluĭ, a Rusaliilor și de la Crăcĭun pînă la Bobotează: A mînca harț orĭ de harț, a nu ținea postu. – Ghib. (Traista, 129) zice: „Săptămîniĭ albe saŭ a brînzeĭ îĭ precede o săptămînă în care se mănîncă vrîstat; această săptămînă se cheamă hirța. În aintea hirțeĭ e cîrneleaga. Tot cîrneleagă e și săptămîna întîĭa după Crăcĭun. Cînd cîșlegile țin numaĭ cincĭ săptămînĭ, avem săptămîna întîĭa cîrneleagă, a doŭa hirță, a treia cîrneleagă, a patra hirță, ĭar a cincea a brînzei”. – Vechĭ și hîrț, pl. urĭ. În Mold. hîrță, pl. e.

1) hîrț m. (ung. heréc, guzgan. V. hîrcĭog). Ban. Șoarice.

2) hîrț și hîrța-hîrța, interj. care arată huĭetu tăĭeriĭ buruĭenilor cu coasa ș. a. (rudă cu hîț, fîț, hîrștĭ și cu ung. hercehurca, hîrța-hîrța).

hîrț (-ți), s. m. – Șoarece. Mag. heréc „șoarece”(DAR). În Banat. – Der. hîrciog, s. m. (șobolan; hamster, Cricetus frumentarius), din mag. hörcsög (DAR; Gáldi, Dict., 91), cf. sb. hrčak (Miklosich, Slaw. Elem., 51).

HÂRȚ s. v. guzgan, șobolan.

hîrț s. v. GUZGAN. ȘOBOLAN.

săptămâna hârții s. v. CÎRNELEAGĂ. HARȚI.

hârț, hârți, s.m. Șoarece: „…pe apa [= valea] Izei au eșit plugurile în săptămâna hîrților(u)” (Bârlea, 1909: 128; doc. din 1772). – Din magh. heréc „șoarece” (DAR, după DER).