hutupă sf [At: CV II, 4/42 / Pl: ~pe / E: pvb hutupaJ (Reg) Lovitură puternică, în stare să dezechilibreze pe cineva.

hutúpă f., pl. e. Ĭașĭ. Ceafă.

ceáfă f., pl. cefĭ și cefe (alb. kiafă, la Scútari čaf, gît. Înrudirea cu turc. kafa [de unde și ngr. kafás, ceafă], nu e stabilită). Partea posterioară a gîtuluĭ: jugu stă pe ceafa bouluĭ, un bețiv cu pălăria pe ceafă. – În est (Ĭașĭ) și hutúpă.