hrăbori vtr [At: PSALT. SCH., ap. DA / E: hrăbor] 1-2 (Înv) A (se) îmbărbăta.

HRĂBORI vb. (Ban., Criș., Trans. SV) A îmbărbăta. Să-i hrăborească și să-i veselească cu cuvîntul. CS, 4^r. Hrăborește inimile. VCC, 28. Hrĕboresk. Conforto. Hrĕborĕscu-mĕ. Confortor. AC, 343; cf. VCC, 11; MISC. SEC. XVII, 45^r, 59^v; PP, 35^r. Etimologie: hrăbor + suf. -i. Vezi și hrăbor, hrăborie, hrăboritor. Cf. b i s t ă t u i.

hrăborésc (mă) v. refl. (d. hrăbor). Vechĭ. Îmĭ fac (prind) curaj.

hrăbori, vb. IV refl. (reg., înv.) a se îmbărbăta.