horă² sf [At: E. KOGĂLNICEANU, LET. III, 195/23 / Pl: ~re / E: ngr χαoρ] (Grî) Oraș.

1) hóră f., pl. e și ĭ (bg. horó, d. ngr. horós, horă, de unde și alb. hóră, de jur împrejur, și turc. hora, horă). Cel maĭ obișnuit dans popular românesc (în cerc și ținîndu-te de mînă) pe măsura 3-4 saŭ 3-8 și 2-4. Melodia după care se dansează acest dans (în Trans., horă înseamnă și „strigătură” și „doĭnă”). Odinioară, locu coruluĭ în biserică, cafas, balcon. Dacă intri în horă, trebuĭe să jocĭ, dacă te-aĭ apucat de o treabă (de ex., de războĭ), trebuĭe s’o terminĭ. A te prinde în horă, a intra în horă, a începe să jocĭ hora. – La Dos. hoară. V. doĭnă.

hoară² sf vz horă

hoare sf vz horă

hore¹ sf vz horă¹

hură² sf vz horă

1) hoáră, V. horă 1.