hipo-¹ [At: DA ms / E: fr, ger, lat hypo-, gr ὑπο-, rs гипо-] Element prim de compunere cu sensul: 1-2 (Prea) puțin. 3 Mai puțin (decât normal). 4 Sub (un anumit nivel).

HIPO¹- Element prim de compunere savantă însemnînd „sub”, „inferior”, „în deficit”. [Var. hip-, ipo-. / < fr. hypo-, cf. gr. hypo – dedesubt].

HIPO¹- pref. „sub”, „inferior”, „în deficit”. (< fr. hypo-, cf. gr. hypo)

HIP¹(O)- elem. hipo¹-. ()

hip-⁴ vz hipo-²

ipo- vz hipo-

HIP¹- v. hipo¹-.

IPO¹- v. hipo¹-.

*ípo- (vgr. ῾ypó, supt, dedesupt), prefix care corespunde cu lat. sub: ipodiacon, ipotenuză, ipotecă, iposulfuric. V. sub-, supra-.

+hipo¹ (hipotensiv) adj. invar. (pacienți ~)

+hipo² (referitor la cai) adj. invar. (concursuri ~)

hipo- (hypo-) (< gr. ὑτό, „sub, dedesubt”), prefix folosit pentru a indica: 1. Un interval* descendent față de cel autentic fie la o cvintă* descendentă, în sistemul modurilor (I, 1) gr., fie la o cvartă* descendentă, în sistemul modurilor (I, 3) medievale.

hip- (o-), prefix prin care se sugerează sensuri de „aproape”, „imediat sub”, „parțial”; mai frecvent utilizat în nomenclatura produselor magmatice: → hipabisal, → hipidiomorf, → hipocristalin.