HIEROCRAȚIE s. f. formă de conducere a societății primitive și feudale în funcție de obiectivele spirituale ale unei confesiuni dominante. (< germ. Hierokratie)

HIERO- (IERO-) „sfînt, sacru”. ◊ gr. hieros „sacru” > fr. hiéro-, germ. id., engl. id. > rom. hiero- și iero-. □ ~crație (v. -crație), s. f., tip de organizare și conducere a societății primitive și apoi feudale, în funcție de obiectivele spirituale ale unei religii dominante; ~dul (v. -dul), s. m. și f., sclav care se afla în serviciul unui templu grecesc; ~fanie (v. -fanie), s. f., relevarea unei entități sacre de ordin cultural în istoria spirituală a unei comunități etnice; ~fant (v. -fant), s. m., preot care prezida misterele de la Eleusis și care îi iniția pe neofiți; ~glifă (v. -glifă), s. f., 1. Semn din scrierea vechilor egipteni, cu o valoare figurativă sau ideografică. 2. s. f. pl., Urme proeminente, alungite sau ramificate, întîlnite pe stratele geologice; ~grafie (v. -grafie), s. f., descriere comparativă a religiilor; ~gramă (v. -gramă), s. f., caracter sau simbol sacru.