hibiscus sm [At: DEX / Pl: ~uși / E: fr hibiscus] Arbore tropical din familia malvaceelor, cu flori decorative.

HIBISCUS s.m. (Bot.) Arbore tropical din familia malvaceelor, cu flori frumoase. [< fr. hibiscus].

HIBISCUS s. m. plantă ierboasă, arbustivă și arborescentă, originară din India și China, cu flori mari, viu colorate. (< fr., engl., lat. hibiscus)

hibiscus s. (bot.) ◊ „Hibiscus sau trestia africană crește foarte repede [...] hârtia obținută din această plantă are aceleași calități cu hârtia produsă din lemn.” R.l. 8 VI 85 p. 6; v. și 12 II 85 p. 6; v. și kenaf (1974) (din fr., engl., lat. hibiscus; DN3, DEX-S)

hibiscus s. m., pl. hibiscuși

hibiscus s. m., pl. hibiscuși

HIBÍSCUS (cuv. lat.) subst. Gen de plante din familia malvaceelor, cu numeroși reprezentanți în ținuturile calde, în speciala arbuști (de exemplu, H. rosa sinensis, la noi, arbuști de apartament), sau bama (H. esculentus).

HIBISCUS L., TRANDAFIR DE CHINA, HIBISCUS, fam. Malvaceae. Gen originar din regiunile tropicale și subtropicale ale Indiei, China și Insulele Canare, cca 205 specii erbacee, arbustive sau arborescente, anuale sau perene. Frunze ovate sau rombic-ovate, tri- pentalobate. și neregulat – dințate. Flori complete, pe tipul 5, mari, colorate viu și divers (caliciul intern, 6-12-fidat sau 10-12-foliat, 5 stigmate, filamentele reunite ale staminelor depășesc lungimea corolei). Fruct, capsulă cu 5 loji.