harmată sf [At: DOSOFTEI, ap. HEM 1682 / V: ar~ / Pl: ~te, ~măți / E: pn (h)armata, cf armată, armadă] 1 (Mil; Mol; Buc) Tun. 2 (Buc; fig) Femeie voinică. 3 (Îvp; îf armată) Pușcă.

† HARMATĂ (pl. -ate, -ăți) sf. Bucov. ⚔️ Tun: pocnește inima... ca dintr’o ~ de tare (SB.); a pornit a împușca prin hărmăți (GRIG.) [pol].

harmátă f., pl. e și hărmățĭ (pol. harmata, d. it. armato, armată). Mold. Vechĭ. Azĭ Buc. Tun. – Și armată (Cost.), artilerie.

armată² sf vz harmată

‡ARMATĂ² (pl. -ate) sf. ⚔️ = HARMATĂ: cu pedestrimea și cu armata, adecă cu puștile, au ținut mijlocul (M.-COST.).

HARMATĂ s. v. tun.

harmată s. v. TUN.

HARMATĂ s. f. (Mold.) Tun. Toată călărimea si harmatele lui Faraon. DOSOFTEI. PARIMIAR. Feluri și feluri de harmale. NECULCE; cf. PSEUDO-MUSTE. Yâriante: armată (PSEUDO-MUSTE). Etimologie: pol. (h)armata.

ARMATĂ s. f. v. harmată.