hanț¹ i [At: COMAN, GL. / E: fo] (Reg) Imită sunetul care se produce atunci când câinele închide gura ca să apuce cu dinții.

hanț² sn [At: LB / Pl: ~uri / E: ns cf hanță¹] 1 (Trs) Carne. 2 Carne de mortăciune. 3 Stârv. 4 (Buc; Mol; dep) Vită sau porc slab.

HANȚ s. v. cadavru, carne, corp, hoit, leș, mortăciune, stârv, trup.

hanț s. v. CADAVRU. CARNE. CORP. HOIT. LEȘ. MORTĂCIUNE. STÎRV. TRUP.

MUSCA-HANȚULUI s. v. musca hoiturilor, muscă-albastră, muscă de carne, muscă-mare.

musca-hanțului s. v. MUSCA-HOITURILOR. MUSCĂ-ALBASTRĂ. MUSCĂ-DE-CARNE. MUSCĂ-MARE.

hanț, hanțuri, s.n. (înv.) 1. carne. 2. vită sau porc slab, prăpădit.