5 definiții pentru hărățit


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

hărățit1 sn [At: ȘEZ. IX, 77 / Pl: ~uri / E: hărăți] (Înv) 1-2 Hărățire (1-2).

hărățit2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~iți, ~e / E: hărăți)] 1 (Înv) Hărțuit2. 2 (Îrg; d. un câine) Asmuțit2.

HĂRĂȚÍ, hărățesc, vb. IV. 1. Tranz. (Reg.) A ațâța, a întărâta, a zădărî (un câine). 2. Refl. recipr. (Înv.; despre două armate dușmane) A se hărțui. – Et. nec.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

hărățí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărățésc, imperf. 3 sg. hărățeá; conj. prez. 3 sg. și pl. hărățeáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

HĂRĂȚÍ vb. v. asmuți, ațâța, hărțui, întărâta, provoca, stârni.

Intrare: hărățit
hărățit participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • hărățit
  • hărățitul
  • hărățitu‑
  • hărăți
  • hărățita
plural
  • hărățiți
  • hărățiții
  • hărățite
  • hărățitele
genitiv-dativ singular
  • hărățit
  • hărățitului
  • hărățite
  • hărățitei
plural
  • hărățiți
  • hărățiților
  • hărățite
  • hărățitelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

hărăți

etimologie: