1) gurgúĭ n., pl. ĭe (rudă cu burluĭ, gurluĭ, cucuĭ, țuguĭ și cu lat. gurges, apă adîncă, abis, gurgulio, gîtlej, fr. gargouille, cĭucĭur pe unde se scurg apele, mlat. gárgula, gîtlej, pv. gorgolh, sp. garguëro, gîtlej, pg. gargálo, gît de butelie. P. legătura de ideĭ între cavitate, abis și cĭucĭur, cp. fr. gorge, gîtlej, cu gouffre, abis, d. golfe, golf). Proeminență, vîrf, cucuĭ, țuguĭ, maĭ ales vorbind de acea parte a țîțeĭ pe unde curge laptele. Cĭucĭur. – Și gurgun, pl. e (Bc.). La Hațeg gurzuĭ, vîrfu opinciĭ (GrS. 1937, 187).

gurgui (vârf) s. n., pl. gurguie