grohoti² vtr [At: SCRIBAN, D. / Pzi: ~tesc / E: ucr грохотити „a bubui”] (Înv) 1-2 A (se) preface în grohotiș (1).

GROHOTI¹ (-otesc) vb. intr. = GROHĂI¹: dacă porcii... grohotesc, crede fata că... într’un an se va mărita (MAR.).

GROHOTI² (-otesc) vb. intr. A se rostogoli, a se nărui (vorb. de pietrele tîrîte de o apă sau desfăcute dintr’un munte): din ce în ce mai tare s’aud grohotind bolovanii tîrîți în valurile-i posomorte (VLAH.) [grohot³].

grooti² v vz grohoti¹

grohoti (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. grohotește, 3 pl. grohotesc, imperf. 3 sg. grohotea; conj. prez. 3 să grohotească

grohotí, grohotesc, v.i. (reg.) (ref. la porc) A grohăi. – Var. a lui grohăi.