gonozom s. m. Cromozom care intervine în transmiterea sexualității, în determinarea sexului; alozom. (< fr. gonosome)

GONO-₁ „origine, procreație, germinație, sămînță”. ◊ gr. gone, gonos „sămînță, urmaș, procreație” > fr. gono-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. gono-. □ ~blast (v. -blast), s. n., celulă germinală; ~cel (v. -cel₂), s. n., aglomerare și stagnare a spermei în canalele seminifere, care suferă o dilatare; ~cite (v. -cit), s. n. pl., celule reproducătoare primordiale din glandele sexuale esențiale; ~coc (v. -coc), s. m., microb patogen specific, care provoacă blenoragia; ~core (v. -cor), s. n. pl., organisme unisexuate dioice; ~corie (v. -corie₂), s. f., existența într-o populație a două sexe bine individualizate la masculi și la femele, fiecare elaborînd gonade și gameți specifici; sin. gonocorism; ~coriză (v. -coriză), s. f., separație a sexelor; ~for (v. -for), s. n., suport al organelor vegetale de reproducere; ~geneza (v. -geneză), s. f., totalitate a proceselor biologice care duc la formarea și la maturizarea organelor sexuale; ~merie (v. -merie), s. f., organizare distinctă a cromozomilor materni și paterni în stadiul timpuriu al diviziunii oului; ~plasmă (v. -plasmă), s. f., zonă internă a citoplasmei oogonului, specifică peronosporaceelor; ~ree (v. -ree), s. f., blenoragie*; ~sferă (v. -sferă), s. f., zoospor caracteristic chitridialelor; ~spor (v. -spor), s. m., spor rezultat prin diviziune reducțională; ~taxie (v. -taxie), s. f., mișcare a anterozoizilor în direcția organelor reproducătoare femele; ~tecă (v. -tecă), s. f., organ de reproducere al unor graptoloizi, în interiorul căruia se găsește un ax chitinos pe care sînt prinse sicule; ~zoid (v. -zoid), s. m., individ din coloniile de sifonofore, care produce elemente sexuale; ~zom (v. -zom), s. m., cromozom cu rol important în transmiterea sexualității și în determinarea sexului; ~zoospor (v. zoo-, v. -spor), s. m., spor mobil, produs prin meioză.