glăvoc n. V. sglăvoc.

glăvóc, -ócĭ, V. zglăvoc.

glăvóc, V. zglăvoc.

sglăvoc m. 1. Bot. ghioc; 2. pește cu aripioare scurte și cu capul mare, trăiește prin apele din regiunea muntoasă (Cottus gobio). [Și glăvoc = bulg. GLAVOČ: tras din glavă, căpățână, pește cu capul mare].

zglăvoácă și -oágă f., pl. e (din zglăvoc. Cp. cu chefal). La munte. Un pește cu trupu mic și capu mare (lophius). – Dicț. daŭ și forma glăvoc și glăvocĭ (sîrb. glávoc, grindel; bg. glavoč, obleț). – Și zl-. V. moacă 1 și guvid.

ZGLĂVOACĂ s. (IHT.; Cottus gobio) (reg.) babă, babete, moacă, moață, (Transilv., Maram. și Ban.) popă.