ghen, V. gin 1.

ghin și gin n., pl. urĭ (cp. cu ghionoĭ). Raz (de scos bolovaniĭ din pavaj). Răzuș, daltă cu tăĭușu curb de scobit orĭ de netezit. Un fel de lopățică (la Dun. de jos și ghen) cu care pescariĭ scurmă pămîntu căutînd rîme (cea cu care scot vetricĭ de supt apă e o lopățică cu laturile curbe pusă în vîrfu uneĭ prăjinĭ).

ghin s. n., pl. ghinuri