fărtoi [At: CREANGĂ, GL. / V: (Buc) ~tâi, (Mol; Mun) har~, hartui, artoi, furtui / Pzi: ~esc / E: fărtălui css] (Îrg) 1 vt A da într-o parte, apucând de partea dinapoi. 2 vt (Pex; mai ales despre care) A cârmi, ieșind de pe drum. 3 vt (Îf hartoi, artoi) A cârmi căruța de departe în semicerc. 4 vr (D. sanie) A aluneca (pe neașteptate) cu spatele într-o parte, din cauza drumului alunecos și denivelat.

fărtoi (-oesc, -it), vb. – A se înclina partea din spate a unei căruțe sau a unei sănii. – Var. (Bucov.) fărtălui, (Mold.) hartoi. Mag. fartolni (Cihac, II, 497; DAR). – Der. fărtoaie, s. f. (pantă, povîrniș cu gropi și primejdios pentru sănii); hartoi, s. n. (ghețuș, derdeluș).

fărtoi, fărtoiesc, vb. IV (reg.) 1. a da carul într-o parte, apucându-l de partea dindărăt; a cârmi carul din drum. 2. (refl.; despre sanie) a aluneca cu fundul într-o parte din cauza drumului aplecat.