FĂRTAT, FÎRTAT sm. 1 Frate de cruce: să ne prindem fărtați și vină cu mine la ceilalți zmei SB. ¶ 2 Tovarăș, prieten nedeslipit, ortac [frate, cu sufixul participial -at > *frătat, după sl. p obratim < bratŭ „frate”].

FÎRTAT ... 👉 FĂRTAT ...

*FĂRTAT s. m. 1. (Olt., Trans. SV) Frate de cruce. B: Frătatu-tăi soru-ta să nu o ia, nici frate-tău pre sora frătatu-tău să nu se ia. PRAV GOV. C: Dracu-i fărtatu-mieu. OG, 387. 2. (Mold.) Prieten, tovarăș, soț. A: Era Cantemir fărtat lui Barnovschi Vodă. M. COSTIN. // B: Drug. Soț, fărtat. ST. LEX., 280. Fîrtate, ado-mi și mie. MINEIUL (1776). Etimologie: frate + suf. -at; cf. bg., scr., rus. (po)bratim. Cf. b ă r a t e ș.

fărtát, s.m. v. fârtat („frate de cruce”).