*FĂRTAT s. m. 1. (Olt., Trans. SV) Frate de cruce. B: Frătatu-tăi soru-ta să nu o ia, nici frate-tău pre sora frătatu-tău să nu se ia. PRAV GOV. C: Dracu-i fărtatu-mieu. OG, 387. 2. (Mold.) Prieten, tovarăș, soț. A: Era Cantemir fărtat lui Barnovschi Vodă. M. COSTIN. // B: Drug. Soț, fărtat. ST. LEX., 280. Fîrtate, ado-mi și mie. MINEIUL (1776). Etimologie: frate + suf. -at; cf. bg., scr., rus. (po)bratim. Cf. b ă r a t e ș.