6 definiții pentru frontal (s.n.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FRONTÁL, -Ă, frontali, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care ține de regiunea frunții. ♦ (Substantivat, n.; rar) Parte proeminentă a unui obiect. 2. Adj. Din față, așezat în față. ◊ Abataj frontal = abataj al minereului făcut pe un front foarte lung în direcția filonului; p. ext. locul unde se execută o astfel de operație. 3. Adj. Referitor la front (6). 4. S. n. Os al craniului care formează fruntea și o parte din orbite. – Din fr. frontal.

FRONTÁL, -Ă, frontali, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care ține de regiunea frunții. ♦ (Substantivat, n.; rar) Parte proeminentă a unui obiect. 2. Adj. Din față, așezat în față. ◊ Abataj frontal = abataj al minereului făcut pe un front foarte lung în direcția filonului; p. ext. locul unde se execută o astfel de operație. 3. Adj. Referitor la front (6). 4. S. n. Os al craniului care formează fruntea și o parte din orbite. – Din fr. frontal.

frontal, ~ă [At: IOANOVICI, TEHN. 303 / Pl: ~i, ~e/ E: fr frontal] 1 a (Atm) Care ține de regiunea frunții. 2 sn (Atm) Os al craniului care formează fruntea și o parte din orbite. 3 (Rar) Parte proeminentă a unui obiect. 4 a Din față. 5 av În față. 6 a (Min; îs) Abataj ~ Abataj al minereului făcut pe un front (14) foarte lung în direcția filonului. 7 a (Pex; îae) Locul unde se execută un abataj frontal (6). 8 a (Met) Referitor la front (18). 9 a (Gmt; îs) Plan ~ Plan paralel cu planul vertical de referință pe care se proiectează un solid. 10-11 sf, a (Gmt; șîs dreaptă ~ă) (Dreaptă) paralelă cu planul vertical de referință.

FRONTÁL, -Ă adj. 1. Din regiunea frunții. 2. Din (așezat în) față. ◊ Abataj frontal = abataj al minereului făcut pe un front foarte lung în direcția filonului; (p. ext.) locul unde se execută o astfel de operație. ♦ Referitor la front (5) [în DN]. // s.n. 1. Os al craniului care formează fruntea și o parte din orbite. 2. Parte proeminentă a unui obiect. [< fr. frontal].

FRONTÁL, -Ă I. adj. 1. din regiunea frunții. ◊ (s. n.) mușchi al frunții. 2. din, așezat în față. ♦ abataj ~ = abataj al minereului făcut pe un front foarte lung în direcția filonului; dreptă ~ă = dreaptă paralelă cu planul vertical de proiecție. ◊ referitor la front (5). II. s. n. 1. os al craniului care formează fruntea și o parte din orbite. 2. parte proeminentă a unui obiect. (< fr. frontal)

FRONTÁL1 ~e n. 1) Partea din față a unui obiect. ~ul clădirii. 2) anat. Os care formează fruntea și partea de sus a orbitelor. /<fr. frontal


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

Intrare: frontal (s.n.)
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • frontal
  • frontalul
  • frontalu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • frontal
  • frontalului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

frontal (s.n.)

  • 1. Os al craniului care formează fruntea și o parte din orbite.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

etimologie: